Nu exista sarbatoare la romani de la care sa lipseasca, frumos asezat in mijlocul mesei, cozonacul simplu, cu mac, nuca sau rahat, indiferent de forma sau marime. Reteta sa e secretul si mandria fiecarei gospodine care o transmite mai departe familiei, mai bine zis fetelor care vor pregati la randul lor pentru familiile lor. Dupa cum se spune ca meseria se fura nu se invata, asa am reusit sa “fur” si eu aceasta reteta de cozonac.

     Ingrediente:

  • 30 de oua
  • 1,5 kg de faina
  • 500 ml lapte
  • 15 g de drojdie
  • 1 lingurita de sare
  • 250 g stafide
  • 1 lamaie
  • 100 ml esenta de rom
  • 250 g unt
  • 150 ml ulei
  • 400 g de zahar
  • 50 ml esenta de vanilie

   Prepararea aluatului:
        Se pregateste maiaua din drojdia frecata bine cu o lingura de zahar, care se va adauga peste amestecul rece, facut dintr-o cana de faina batuta bine cu laptele clocotit (apoi racit). Maiaua se lasa la crescut intr-o incapere calduroasa, fara curenti de aer. Intre timp se separa galbenusurile de albusuri ce se vor bate spuma, adaugandu-se sarea, coaja rasa de la lamaie, esenta de vanilie si de rom. Cand maiaua si-a dublat volumul  se pune peste galbenusurile amestecate bine cu zaharul si se omogenizeaza (amesteca). Faina se pune treptat, amestecandu-se cu o lingura de lemn, pana se va obtine un aluat moale. Se framanta aproximativ 1 ora , adauganduse treptat grasimea. Se lasa la dospit la cald  cca 1ora.
       Cand aproape si-a dublat volumul se ia usor din aluat si se pune in tavile de cozonaci, unse cu ulei si tapetate cu faina. Pe deasupra se presara stafidele. Se mai lasa la crescut cam 15- 20 de minute, dupa care se ung cu ou batut, se presara zahar tos si se baga in cuptorul incins. Focul trebuie sa fie moderat, iar in primele 20 de minute nu se deschide usa cuptorului ca sa nu se lase aluatul. Dupa acest timp, focul se da mai mic, ca sa nu se arda deasupra. Sunt gata cand, introducand o tepusa (betisor de frigarui din lemn) in ei, coca nu se lipeste, nu se mai prinde. Dupa ce sunt gata, se scot din tavi cat sunt inca fierbinti si se acopera cu un prosop pentru a se raci incet (daca se racesc brusc, miezul se va cruzi, va fi lipicios).

                                                                    Pofta buna !

11 Jan | 0 Replies

Lasa un rapuns:

You must be logged in to post a comment.